Updated on iulie 2, 2018 Un bărbat de 33 de ani a fost arestat de polițiști după ce a furat 3 laptopuri și a cauzat un prejudiciu de 10.000 de lei dintr-un imobil din Piața Unirii.
Hoțul a intrat în imobil pe un geam care era deschis.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au identificat, la data de 26 iunie a.c., un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, la data de 23 iunie a.c., bărbatul ar fi intrat fără drept, prin escaladarea unui geam lăsat deschis, într-un imobil din Piața Unirii, din Cluj-Napoca. Din interior, cel în cauză ar fi sustras trei laptop-uri. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 10.000 de lei”, au anunțat polițiștii, preluați de someseanul.ro
„În baza probatoriului administrat, la data de 26 iunie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. De asemenea, în urma identificării și a investigațiilor efectuate, laptop-urile au fost recuperate de către polițiști. La data de 27 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile.”