Updated on iunie 29, 2018 Se diversifică modalitățile de protest din Cluj. După cele clasice și cel cu corturi, acum se protestează prin blocarea intersecției, traversând strada dintr-o parte în alta la o trecere de pietoni nesemaforizată.
Șoferii s-au văzut nevoiți să oprească, blocând astfel traficul. Acțiunea de protest i-a enervat pe unii șoferi. Dacă o parte dintre ai au început să claxoneze, unul a deschis ușa mașinii și le-a strigat protestatarilor că sunt „nesimțiți”. Au fost însă și șoferi care au aplaudat din mașini inițiativa manifestanților care aveau pancarte pe care scria: „Suspendați democrația, blocăm România!”, potrivit Digi 24.
Ca și clarificare, întreaga acțiune a fost gândită ca și un avertisment, iar perioada de timp în care șoferii au așteptat a fost mai mică decât durata medie de așteptare la semafoarele din zonele centrale ale orașului. Cu toate astea, au apărut multe voci care par să condamne ideea de blocaj, susținând dreptul șoferilor de a ajunge la destinație în timpul dorit, fără întârzieri imputabile protestatarilor.
Între drepturile fundamentale ale cetățenilor acestei țări nu se găsește dreptul de a deține un autoturism sau dreptul de a utiliza un autoturism. Pe de-o altă parte, drepturile fundamentale includ dreptul la viață, la libertate, la securitate și la liberă exprimare.
Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea tării în care trăiește, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure bunăstarea și sănătatea și oricine are dreptul la învățătură.
Ca și cetățeni, avem dreptul de a fi protejați prin legile statului, de a nu fi lăsați expuși în fața unei infracționalități crescute. Toate aceste drepturi sunt încălcate, în mod repetat, de instituțiile statului care ar trebui să vegheze la respectarea lor.
Nu avem o economie stabilă, nu avem un sistem de sănătate funcțional sau un sistem de educație eficient. Dar avem o voce, o voce care poate fi auzită și prin intermediul căreia putem cere respectarea tuturor drepturilor care ne aparțin.
Vrem o țară democratică, în care drepturile cetățenilor sunt sfinte și vrem să lăsăm confortul personal pe locul doi, în favoarea apărării unui viitor ALTFEL. Și dacă va fi cazul, iar cei de la putere vor “reduce democrația”, așa cum reiese din acțiunile pe care le promovează, noi vom bloca România, căci dreptul de a ajunge la timp cu mașina nu este și nici nu va fi superior dreptului de a trăi în democrație, în siguranță și în normalitate.
Tu ce preferi: să fii blocat în trafic sau să fii blocat în dictatură?”
Vezi aici Video:
Revenim cu detalii!