Updated on iunie 1, 2018 Marius Șumudică a confirmat existența unor discuții pentru preluarea CFR-ului. Totuşi, fostul antrenor al Astrei Giurgiu susţine că nu este vorba despre ceva concret şi că nu este interesat să meargă în Gruia.
„Da, au fost discuţii, dar aşa, prin intermediari. Dar nu discuţii concrete, nu am ajuns la discuţii de ordin financiar. Să fiu sincer, îmi doresc foarte mult să mă întorc în Turcia şi, din păcate, văd că apar în prima ligă din Turcia mai mulţi antrenori din liga a doua, sunt probleme cu banii.
Impresarul îmi spune că în Turcia sunt foarte multe presiuni politice la cluburi. În fiecare oraș, primăria, autoritățile de acolo îi ajută financiar, de acolo vin banii. Guvernul îi ajută foarte mult”, a declarat Marius Şumudică, citat de digisport.ro
Un alt motiv pentru care Şumudică nu este convins să revină în Liga 1, chiar dacă este vorba despre echipa campioană, îl reprezintă şansele mici de a avea rezultate în Champions League.
„Cu tot respectul pentru Dan Petrescu, eu cred că şi dacă rămânea, era destul de greu să pătrundă în grupe. Eu, când am luat titlul cu Astra, lotul era mai valoros decât cel de la CFR din acest moment şi mi-am dat seama ce înseamnă Champions League. Am simțit-o pe pielea mea, m-am dus și Copenhaga m-a călcat în picioare”, a precizat Şumudică.