Updated on mai 30, 2018 Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB-ului, echipă care s-a luptat pentru câștigarea titlului până în ultima etapă, a vorbit despre decizia lui Dan Petrescu de a pleca de la CFR.
„Eram convins că pleacă. El are acest stil: câştigă şi pleacă. Hai să ne punem în pielea lui: ce făcea în cupele europene, cu ce echipe se va întâlni în preliminarii? Campionatul, la fel, era greu de câştigat iar. Şi-a atins nivelul maxim, nu avea de ce să mai rămână. Nu avea de ce să mai rămână, ăsta e stilul lui. Mie mi-ar fi convenit să rămână Dan Petrescu”, a spus Duckadam, citat de digisport.ro.
În ultima perioadă, presa din Asia a scris aproape zilnic despre sosirea fostului mare internaţional român în campionatul intern al Chinei. Conform jurnaliştilor chinezi, Guizhou Hengfeng il doreste pe Dan Petrescu, acolo unde îl așteaptă un salariu de 800.000 de euro pe an. Clubul se află însă într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere al situaţiei din clasament, fiind ultima echipă, cu o singură victorie după 11 partide.
Despre despărțirea lui Dan Petrescu de CFR Cluj a vorbit și împresarul antrenorului, Nicolae Pîrnău, care a afirmat că nimic nu e bătut în cuie încă, astfel că românul ia în calcul şi alte posibile oferte.
„Sunt mai multe oferte. Dan Petrescu şi-ar dori performanţă şi să câştige trofee. Este un proces de analiză, vedem ce oferte sunt şi ce soluţie găsim”, a afirmat Nicolae Pîrnău.