Updated on mai 18, 2018 Un bărbat de 53 de ani a fost prins de polițiștii din Câmpia Turzii în timp ce conducea un autobuz cu 50 de preșcolari și cadre didactice, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
„Conducătorul auto transporta circa 50 de preșcolari și cadre didactice, care urmau să ajungă în localitatea Ciurila la un obiectiv turistic.
Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002-rep, luându-se măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile”, potrivit IPJ Cluj.
Bărbatul a fost prins în urma unei acțiuni de verficare a autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum şi cele destinate transportului de marfă, a polițiștilor rutieri din județul Cluj.
Polițiștii au verificat zeci de autovehicule și au luat măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Aceștia au constatat 37 de abateri pentru care au aplicat sancțiuni contravenționale, fiind reținute 2 permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului și pentru depășire neregulamentară.