Câine din Cluj vedeta în Marea Britanie

Updated on aprilie 2, 2018 Un câine abandonat pe străzile din Cluj a fost adoptat în urmă cu patru ani de o englezoaică, Tess, diagnosticată cu o formă uşoară de autism, iar patrupedul a devenit câine de terapie, însoţindu-şi stăpâna peste tot, inclusiv în avion.

Câinele Kratu, un metiș mioritic, a devenit vedetă în Marea Britanie după ce a fost primul câine din această țară care a trecut examenul ”Do as I Do”, o tehnică nouă de dresaj, care se bazează pe imitarea stăpânului, informează gândul.info

Câine din Cluj vedeta în Marea Britanie 1

Tess şi Kratu s-au întâlnit în urmă cu patru ani când metisul mioritic a fost adoptat din Cluj-Napoca şi dus cu maşina în Cambridgeshire (Marea Britanie).

”Pe Kratu l-am adoptat de la vârsta de 5 săptămâni, din Cluj-Napoca, era un câine abandonat. Terapeutul meu mi-a recomandat să îmi iau un câine, fiind diagnosticată cu o formă mai uşoară de autism. Aveam nevoie de câinele potrivit şi când ne-am întâlnit a fost dragoste la prima vedere. O dată în viaţă se întâmplă să întâlneşti un astfel de câine, s-a creat o legătură instant între noi şi cel mai bun lucru pe care l-am făcut este că l-am salvat şi l-am adoptat. L-am dresat şi, astfel, Kratu a devenit câine de terapie, mă însoţeşte peste tot, inclusiv în avion, nu în cală, ci stă la picioarele mele. Mă ajută enorm, este calm, dacă mă lupt cu boala el este alături de mine. Este răsăritul meu de soare, viaţa mea s-a schimbat total de când îl am alături de mine, acum sunt fericită, beneficiez de dragoste necondiţionată din partea lui”, a declarat Tess.

Aceasta a precizat că patrupedul a învăţat foarte repede limba engleză şi comenzile date, astfel că a reuşit să participe la cel mai mare show britanic de televiziune despre câini, Crufts, unde prestaţia sa a strâns peste 8 milioane de vizualizări.

Câine din Cluj vedeta în Marea Britanie 2

Conferenţiarul universitar Alina Rusu, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, susţine că, în cazul lui Tess, terapia este inclusă în viaţa de zi cu zi, Kratu fiind un câine de suport emoţional.

”De aproximativ 30 de ani, activităţile terapiei asistate de animale au o susţinere ştiinţifică pe multe aspecte ale calităţii vieţii umane cum sunt recuperare fizică, reglaj emoţional, anxietate socială. Ce vedem la Kratu este faptul că orice câine are capacitatea de a fi lângă noi şi de a ne oferi acceptare necondiţionată şi multă iubire. La persoanele care adoptă animale şi formează cu acestea legături naturale se observă că sunt mult mai deschise spre interacţiuni sociale, iar multe probleme pe care le au – singurătate, depresie, se pot remedia”, a explicat Rusu.

Câine din Cluj vedeta în Marea Britanie 3

Datorită lui Kratu, Tess a devenit foarte interesată de câinii din România, în special de cei ciobăneşti, astfel că au fost daţi spre adopţie în Marea Britanie doi fraţi ai lui Kratu, dar şi mama acestuia.

Advertisements
error: Content is protected !!