Updated on februarie 14, 2018 Euronews a realizat un material cu semifinala Eurovision desfășurată duminica trecută în Salina Turda. Organizarea TVR i-a surprins plăcut pe jurnaliștii de la Euronews.
„Artiştii români au făcut istorie cântând la 100 de metri adâncime” – relatează jurnaliştii de la Euronews.com . Într-un reportaj realizat în mina de sare de la Turda, Euronews titrează „Peste 20 de tone de echipamente de scenă au fost coborâte în mina de sare de la Turda, judeţul Cluj, pentru cea de-a patra semifinală a Eurovision.”
„Structura uriaşă a fost folosită pentru a extrage sare de masă timp de sute de ani până la închiderea sa în 1932. 60 de ani mai târziu a fost redeschisă publicului şi acum atrage sute de mii de vizitatori pe an. Douăsprezece cântăreţi au concurat pentru trei locuri în finala românească, care va avea loc la Bucureşti la 25 februarie”, se mai arată în material.
Jurnaliştii mai arată că cei trei artişti care au câştigat semifinala de la Turda, Tiri, Claudia Andas şi Feli, au devenit faimoşi în urma participării la un concurs de talente organizat la Pro TV: „Coincidenţa face ca toţi cei trei artişti au devenit cunoscuţi după ce au apărut la concursul „Vocea României” în ani diferiţi”, se arată în materialul de pe Euronews.
Vezi aici Video:
Revenim cu detalii!