Updated on ianuarie 31, 2018 Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, a fost arestat de Poliție miercuri seara în baza unei sentințe judecătorești definitve. Horia Uioreanu trebuie să execute o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare. Tot astăzi a fost încarcerat și Vasile Pogăcean. Un al treilea condamnat, omul de afaceri Ioan Bene nu a fost găsit astfel că a fost dat în urmărirea națională.
„Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca, respectiv comuna Iclod, județul Cluj, au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracțiunea de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită”, au arătat reprezentanții Poliției Cluj citați de citynews.ro.
Polițiștii efectuează cercetări privind un al treilea bărbat, care a fost dat în urmărire. Este vorba de Ioan Bene membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA la data faptelor, care a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare pentru dare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator potrivit și spălare de bani.
Horia Uioreanu, care a fost condamnat miercuri la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. și Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, condamnat la 3 ani de închisoare pentru dare de mită, au fost introduși în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla
„Solutia pe scurt presentată de Clujust și preluată de stiripesurse.ro:
1. Respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpatul Uioreanu Horea Dorin din trei infractiuni de luare de mita, dintre care doua în forma continuata prev. de art. 289 al.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al.1 C.pen. si una în forma simpla prev. de art. 289 al.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-o singura infractiune de luare de mita în forma continuata, prev. de art. 289 al.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al. 1 C.pen.
Condamna pe inculpatul Uioreanu Horea Dorin la pedepsele de:
– 3 (trei) ani si 7 (sapte) luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a si b C.pen. pe o perioada de 4 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei închisorii, pentru sav’rsirea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 289 al. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al. 1 C.pen. (7 acte materiale),
-3 (trei) ani si 3 (trei) luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit. a si b C.pen. pe o perioada de 4 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei închisorii, pentru sav’rsirea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 289 al. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al. 1 C.pen. (10 acte materiale)
-3 (trei) ani închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a si b
C.pen. pe o perioada de 3 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei închisorii, pentru sav’rsirea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 289 al. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material).
-2 (doi) ani închisoare pentru sav’rsirea infractiunii de complicitate la spalare de bani, prev. de art. art. 48 al. 1 C.pen. rap. la art.29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 al. 2 lit. b C.pen. rap. la art. 76 al. 1 C.pen..
-6 (sase) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata prev. de art. 322 al .1 C.pen. cu art. 35 al. 1 C.pen. în forma participatiei improprii prev. de art. 52 al. 3 C.pen. În temeiul art. 38 al.1 C.pen. constata ca aceste infractiuni sunt concurente iar în baza art. 39 al. 1 lit. b si art. 45 al. 3 C.pen. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul execut’nd pedeapsa cea mai grea, de 3 ani si 7 luni închisoare, la care adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adica 2 ani si 11 luni închisoare, în total inculpatul execut’nd pedeapsa de:
-6 (sase) ani si 6 (sase) luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a si b C.pen. pe o perioada de 4 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei închisorii.În temeiul art. 65 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., încep’nd cu data ram’nerii definitive a prezentei hotar’ri si p’na la terminarea executarii pedepsei.În temeiul art. 72 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate timpul retinerii, arestului preventiv si al arestului la domiciliu încep’nd cu data de 28 mai 2014 p’na la data de 2 aprilie 2015.
În temeiul art. 112 lit. e C.pen. rap. la art.289 al. 3 C.pen. dispune confiscarea speciala de la inculpatul UHD a sumelor de 281.000 lei si 32.200 euro sau echivalentul acestei sume în lei la data platii.
Mentine în vederea confiscarii speciale, masura sechestrului asigurator dispusa prin ordonanta din data de 06.06.2014 a DNA Serviciul Teritorial Cluj asupra sumei de 13500 lei apartin’nd inculpatului UHD precum si masura sechestrului asigurator dispusa prin ordonanta din data de 18.06.2014 a DNA Serviciul Teritorial Cluj asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, apartin’nd aceluiasi inculpat p’na la concurenta sumei de 421.300 lei.”.
Potrivit procurorilor anticorupţie, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 – martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”, informează Mediafax.
Potrivit comunicatului citat, Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie.
“În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturi fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă – sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, se arăta în rechizitoriul dosarului.
Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro”.
În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.
“În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri. După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune”, se arăta în rechizitoriul dosarului.