Updated on decembrie 21, 2017 Procurorii DIICOT au decis joi să-i rețină pe Medicul Mihai Lucan şi fiul său pentru 24 de ore. Aceștia vor fi duși în fața unui judecător cu propunerea de arest pentru 30 de zile.
Anterior, în acelaşi dosar au fost reţinuţi Dan Emil Fofiu Sânpetreanu şi Sanda Rodica Baciu, directori în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Conform unor surse din anchetă, în casa medicului Mihai Lucan procurorii ar fi găsit sute de mii de euro, bijuterii extrem de scumpe şi arme de vânătoare.
Miercuri noapte au ajuns în Bucureşti pentru audieri 30 de doctori şi asistente din Institut. Şi la IPJ Cluj au fost audiaţi mai mulţi medici, informează stirileprotv.ro.
După ce o armată de procurori şi jandarmi au descins în vila medicului urolog Mihai Lucan şi a fiului acestuia, cei doi au fost duşi să dea explicaţii procurorilor DIICOT.
Fostul manager al institutului de de Urologie şi transplant din Cluj este suspectat că ar fi constituit un grup infracţional care a fraudat spitalul cu peste un million de euro.
Şi fostul manager Dan Sânpetreanu a fost reţinut de anchetatori, alături de Sanda Baciu, fosta contabilă a Institutului, o apropiată a profesorului Lucan. Foştii subalterni ai lui Mihai Lucan susţin că el a instaurat o dictatură şi că se folosea de spitalul public ca să îşi dezvolte propria afacere.
Florin Elec, medic primar urolog: “Ne prejudicia institutul atât din punct de vedere material cât ai din punct de vedere activităţii clinice, operabilitatea anul trecut era undeva la 49-45 %. Existau diverse forme de presiuni asupra personalului.”
Iar complici se pare că i-au fost chiar unii dintre angajaţii spitalului care au dat deja explicaţii în fata procurorilor. 159 de oameni ar fi trebuit să fie operaţi gratuit la institut. În schimb, au plătit sume cuprinse între 3 mii şi 6 mii de euro, spun procurorii – către clinica privată a medicului Lucan.
Pacientă: “Mi-au spus că am piatră la rinichi, că trebuie să facă o intervenţie şi nu pot să facă acolo, că trebuie să mă duc la clinica privată şi să plătesc 500 de euro pe intervenţie. Şi pentru că sunt asigurată am refuzat. Până la urmă s-a dovedit că intervenţia nu era necesară”.
Pacientă: ”În cadrul institutului am fost consultată, mi s-a constatat că este blocată piatra pe ureter şi trebuie scoasă chirurgical, dar această procedură nu se poate efectua în cadrul institutului, ci doar în privat. Către clinica privată a profesorului Lucan. Am mers la clinică, am plătit taxa de 500 de euro şi am fost operată.”
Medicul Lucan este acuzat că a transferat de la Institut, fără acte, un aparat complex care trata cancerul, şi l-a preluat la clinica lui privată. După operaţie, pacienţii erau trimişi la spitalul de stat pentru recuperare.
Silviu Moga, manager Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj: ”În anul 2007 aparatul acesta a fost transferat la clinica privată şi toate procedurile se desfăşurau acolo. Institutul încasa foarte puţini bani de la casa de asigurări, în situaţia noastră eram doar azil de noapte, banii erau pe măsură. Să vă dau un exemplu: dacă operezi un adenom de prostată în institut primeşti undeva la 1200-1400 de lei de persoană; dacă doar îl îngrijeşti primeşti 300 de lei.”
Sanatate
Fraudă de 1 milion de euro la Institutul de Transplant din Cluj. Cum ar fi acţionat profesorul Lucan
Fraudă de 1 milion de euro la Institutul de Transplant din Cluj. Cum ar fi acţionat profesorul Lucan