Updated on decembrie 14, 2017 Regele Mihai I al României a fost vegheat în ultimile sale clipe de viață de măicuțele de la Mănăstire de la Tăuți, din comuna Florești, Cluj.
Măicuțele asigurau serviciul religios pe lângă Casa Regală și au fost chemate la reședința Regelui Mihai, de la Lausanne, Elveția, în noiembrie 2016. Ele au rămas acolo până la decesul ultimului monarh al României. ”A fost dorința Regelui să fie îngrijit de călugărițe.
Noi am ajuns acolo, fiind rugate să mergem de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului. Am dat ascultare. Stăteam lângă Majestatea Sa, zi și noapte. Una, ziua și alta, noaptea.
Nu îl lăsam singur nicio secundă. În prima parte, Regele a umblat ajutat de un cadru, apoi s-a deplasat tot mai greu, iar la final a fost imobilizat la pat”, a povestit una dintre maicile care l-au îngrijit pe Rege și care nu vrea ca numele său să fie făcut public, scrie Evz.ro și preluat de stiripesurse.ro.
”Măicuțele noastre i-au aprins lumânarea, cum este obiceiul, atunci când moare cineva. Mai stau acolo până pe data de 20, ca să ajute la rezolvarea tuturor treburilor administrative”, mai spune călugărița, care a stat zi și noapte alături de regele Mihai.
Rolul călugărițelor de la Florești era acela de a sta alături de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. ”Citeam rugăciuni de mai multe ori pe zi, după cum este rânduiala Bisericii, iar Regele ne ruga să citim cu voce tare. Se simțea mai bine când ne auzea că citim. Când am ajuns noi acolo, Regele era într-o stare mai bună. Se plimba prin casă. Era un om foarte educat și foarte religios. Îi plăcea enorm că suntem lângă el”, spune maica stareță.