Updated on noiembrie 28, 2017 Emil Boc a anunțat astăzi, în ședința Consiliului Local, că primăria a obținut aprobarea din partea CNAIR pentru a realiza, în locul Guvernului, studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal şi detaliile tehnice pentru construirea centurii metropolitane în lungime de 38 de kilometri, un pas esențial în obținerea finanțării europene.
Primăria Cluj Napoca, alături de primăriile din Gilău, Florești și Apahida, vor realiza din bugete proprii Studiul de Fezabilitate si Proiectul Tehnic aferent soselei.
„Am obţinut aprobarea CNAIR pentru a face în locul Guvermului României studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal şi detaliile tehnice în vederea construirii centurii metropolitane. Noi vom realiza aceste aceste studii şi proiecte în perioada 2018 – 2019, după care Ministerul Transporturilor va organiza licitaţia şi execuţia lucrărilor în perioada 2020 – 2023.
Urmează să aprobăm în Consiliul Local Cluj-Napoca acordul de asociere cu CNAIR şi primăriilor de comune de pe traseul centuriii – Gilău, Apahida şi Floreşti. Centura metropolitană de sud va avea o lungime de 38 de km şi o alocare financiară de 150 de milioane de euro. Suntem într-un regim riguros şi posibil, orice zi de întârziere riscând că această centură să nu se mai facă sau să nu mai fie accesaţi banii europeni”, a spus Boc, citat de zf.ro
Potrivit acestuia, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a susţinut că va pleda pentru ca UE să deconteze Primăriei Cluj-Napoca şi celorlalţi parteneri din acest proiect costurile cu realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal şi a detaliilor tehnice estimate la 4 milioane de euro
Viitoarea centură metropolitană va trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2023, valoarea estimată a acesteia fiind de 150 de milioane de euro.
Gabriela Firea, primarul Capitalei, a cerut şi ea aprobare de la minister, însă nu a primit avizul.