Updated on noiembrie 1, 2017 Miercuri, 1 noiembrie, la Cluj va avea loc un nou exercițiu de alarmare a populației organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Exercițiu va avea loc între orele 10:00 și 11:00.
ISU Cluj spune că în prima miercuri din fiecare lună se vor desfășura, în colaborare cu autoritățile locale, exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației.
Scopul acestor exerciții este de verificare și îmbunătățire a sistemelor de alrmare a populației, precum și pentru centralizare permanentă a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, dar și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Simulările vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.