Cluj vs București. “Vrem la București un transport public ca la Cluj. „Dacă doamna Firea o să citească și câte o carte de economie capitalistă …”

Updated on martie 29, 2017 Transportul public din București suferă de ani de zile, iar municipalitatea a decis înființarea unor companii municipale care să rezolve această problemă. Decizia a fost însă criticată de cei de la PNL, în special de Teodor Atanasiu care i-a propus primarului Gabriela Firea să urmeze exemplul Clujului.

Prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a criticat, marți, proiectele de hotărâre care prevăd înființarea unor companii municipale și care se află pe ordinea de zi de miercuri a Consiliului General al Municipiului București, apreciind că aceste societăți comerciale vor furniza servicii proaste, la prețuri mari.

Cluj vs București. "Vrem la București un transport public ca la Cluj. „Dacă doamna Firea o să citească și câte o carte de economie capitalistă ..." 1

„Dacă doamna Firea o să citească și câte o carte de economie capitalistă, o să afle că transportul public nu se face schimbând regia autonomă de transport public cu compania locală de transport public, ci punându-i în competiție pe cei care realizează transportul public.
Ia să scoată niște trasee la licitație pentru privați și să fie și transportul public în București ca cel din Cluj, Alba, Brașov, Oradea, Arad. Ei călătoresc cu autobuze noi, cu aer condiționat, nu își angajează clientela politică director la societate și totul merge bine”, a precizat acesta, citat de agerpres.ro

Președintele PNL București, europarlamentarul Cristian Bușoi, a precizat că liberalii nu resping din start o discuție privind înființarea unor societăți comerciale, dar a adăugat că votul de miercuri din CGMB este “forțat, precipitat și nu ține cont de nicio dezbatere publică”. El a subliniat că în cazul Vienei, deși au fost înființate trei companii municipale, administrația a reușit să facă din exploatarea unor nișe ale patrimoniului surse de venit.

“Bucureștiul are deja 41 de servicii publice (…) plus cele două regii muribunde și mai vrea să înființeze încă 19 societăți comerciale care nu ne dau nicio garanție că vor administra cu costuri mai mici, cu mai multă corectitudine, bugetul Bucureștiului”, a spus el.

Advertisements
error: Content is protected !!