Updated on martie 24, 2017 Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) a împlinit 20 de ani de existență, fiind înființată pe 24 martie 1997.
Pe Facebook, OSUBB Cluj-Napoca a scris: „24 martie 1997 reprezintă ziua în care a luat naștere Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai.
În 20 de ani, mii de studenți i-au trecut pragul, fiecare lăsându-și amprenta asupra organizației și organizația asupra lor. Generații întregi au crescut organizația și, prin aceasta, și pe ei înșiși.
Sute de proiecte, mai multe nopți pierdute decât dormite, zile întregi de cursuri amânate..dar la sfârșitul zilei: niciun regret, doar mulțumire.
Pentru voluntarii noștri, OSUBB este o a doua familie în care totul merge din pasiune. Credem în oamenii care sunt alături de noi zi de zi și credem în scopul acestei organizații: lupta pentru apărarea drepturilor și intereselor studenților.
Dorim să vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi și cu care am legat prietenii frumoase sau colaborări de succes!
Le mulțumim și tuturor celor care sunt deja de câteva ore pe drumuri, prin trenuri sau avioane, în mașini personale sau cu „ia-mă nene”, pentru a celebra această zi specială, deseară, la Gala OSUBB 20!”
Tot pe Facebook, Andreea Petruţ a scris: „Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fost viața mea dacă nu aș fi cunoscut Organizația Studenților din UBB. Timp de 4 ani OSUBB Cluj-Napoca mi-a fost părinte și în același timp copil.
Implicarea în OSUBB a fost cel mai bun exerciţiu de cetăţenie activă, care mi-a deschis mintea şi perspectivele pentru a înţelege cum funcționează o instituție publică, sistemul de educaţie, mecanismele şi actorii dintr-un sistem democratic, rolul societăţii civile în influenţarea deciziilor publice, jocurile de putere, modalităţile de apărare şi reprezentare a drepturilor, cum funcţionează o organizaţie non-guvernamentală. OSUBB m-a învățat să pun preţ pe principii şi idealuri şi nu pe beneficii materiale.
OSUBB mi-a oferit libertatea şi cadrul perfect pentru a învăţa şi a practica rolul de cetăţean/student activ implicat şi mi-a oferit coordonatele pentru a deveni omul care sunt astăzi.
Nu sunt fizic lângă ei azi, la împlinirea a 20 de ani de când această organizație există, dar mă gândesc cu drag și dor la toți oamenii pe care i-am cunoscut datorită acestei organizații, la cei pe care nu îi cunosc încă, dar care o formează astăzi și la ideea de OSUBB, care a dat ani de zile sens vieții mele”.
Rareș Florin Ionescu: La mulți ani OSUBB Cluj-Napoca! La mulți ani organizației, dar în special oamenilor care fac parte din ea pentru formarea continuă pe care mi-au oferit-o încă dinainte de studenție.
OSUBB mi-a oferit o șansă care a reușit să-mi modeleze caracterul și să ajung persoana care sunt astăzi. Îți mulțumesc mult, și te rog, mult de tot, să rămâi la fel!