O studentă din Cluj a înotat 24 de ore neîntrerupt la un concurs

Updated on februarie 17, 2017 O studentă de 24 de ani de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a înotat 24 de ore neîntrerupt la un concurs din Ungaria, adică 52 de kilometri sau 1000 de ture de bazin olimpic.

Helga Demeny, din Târgu Mureș, înoată de la vârsta de patru ani și a făcut parte din echipa națională de înot a României timp de trei ani.Ea a fost singura femeie din cei nouă concurenți la proba individuală.


Helga Demeny (dreapta)

„Aceasta a fost și motivația mea de participare la competiția din Ungaria, de popularizare a acestui sport, și am vrut să ofer și un exemplu celor care vor să practice înotul, să îi încurajez să înoate la orice vârstă. Am început concursul sâmbătă, la ora 11,00 și l-am încheiat duminică la ora 11,00 după 24 de ore, perioadă în care am avut dreptul la o pauză de 15 minute la fiecare 3 ore. În total, am înotat aproape 52 de kilometri, ceea ce înseamnă peste 1.000 de ture de bazin olimpic cu o lungime de 50 de m.A fost o experiență care merită trăită, pentru că îți transmite o altă atitudine față de problemele din viață, este mai mult un efort mental decât fizic”, a declarat Helga Demeny, potrivit Agerpres.

Ea a povestit că a fost extrem de dificil, solicitant, dar a reușit să treacă cu bine peste această încercare datorită motivației sale și a iubirii pentru înot.

‘A fost o experiență care merită trăită, pentru că îți transmite o altă atitudine față de problemele din viață, este mai mult un efort mental decât fizic’, a mai spus Demeny.

Ea a mărturisit că un prim prag psihologic a survenit la zece ore de la începerea probei, iar al doilea la 18 ore, acestea fiind momentele în care a crezut că nu va ajunge la final. Tânăra a mărturisit, de asemenea, că abia după vreo 12 ore a început să simtă oboseala, însă pe vreme ce orele și kilometri se acumulează, ‘începi să simți fiecare bătaie de picior’.

‘Eu petrec zilnic câte 6 ore pe zi în apă, nu a fost o provocare să stau în apă, a fost o provocare să stau 24 de ore făcând un singur lucru’, a spus Helga, care a subliniat că ultima oră petrecută în bazin a fost una ușoară, însă odată ieșită din apă singura sa dorință era aceea de a se duce la culcare.

Tânăra a avut permisiunea ca în scurtele pauze să mănânce și a consumat fructe și batoane energizante, cafea și apă.

Advertisements
error: Content is protected !!