Updated on ianuarie 8, 2017 Retailerul belgian Mega Image, cel mai extins jucător din comerţul local cu peste 520 de supermarketuri şi magazine de proximitate, are în plan pentru acest an să continue expansiunea pe pieţele tradiţionale şi să intre şi în judeţul Cluj cu primele unităţi. Compania a deschis în 2016 circa 50 de unităţi noi şi are în plan să menţină ritmul.
„În 2017 vom continua expansiunea pe pieţele existente şi ne pregătim să deschidem primele magazine în Cluj. Obiectivul nostru este să menţinem ritmul (expansiunii din 2015 – n.red.), evident condiţionaţi de factorii externi care ne-au condiţionat şi în 2016“, spun oficialii Mega Image fără a oferi alte detalii, citați de zf.ro
Până acum retailerul a deschis magazine pe o rază de maximum 250 de kilometri în jurul capitalei. Mai mult, peste 80% din totalul magazinelor au fost deschise în Bucureşti şi împrejurimi pentru că aceasta este zona cu cea mai mare putere de cumpărare. Astfel, intrarea pe piaţa din Cluj este o premieră.
Noul magazin Mega Image din Cluj Napoca se va deschide în mall-ul Platinia care se află în acest moment în construcție.
Galeria comerciala Platinia va avea o suprafata de aproximativ 13.000 mp si se va desfasura pe doua nivele la parterul si mezaninul ansamblului rezidential.
Conceptul este momentan unic in orasul Cluj Napoca atat prin pozitionare cat si prin abordarea designului si mixului de functiuni ales. Galeria va avea peste 40 de magazine, supermarket , restaurante si cafenele , sala de fitness , farmacie, banca , agentie de turism si multe alte servicii.