Updated on decembrie 21, 2016 Revoluția din România transformată într-o lovitură de stat nu și-a găsit nici acum vinovații pentru sutele de morți. A tras Armata, Securitatea, teroriștii? La ordinul lui Ceaușescu? La ordinul lui Iliescu și a celor care au dat lovitura de stat?
Pe Facebook, Tudor Duică a scris: „La Cluj au murit 30 de oameni. Aceștia sunt eroii noștri.. O parte au căzut în „Piața Libertății”, în intersecție, pe trotuar lângă librăria „Universității”, lângă clădirea hotelului „Continental”.
Unele dintre primele momente ale revoluției române de la Cluj, au fost surprinse de către fotograful Răzvan Rotta, în 21 decembrie 1989.
Un set de 21 de fotografii au fost realizate în acele clipe, fotografii care arată momentele de dinaintea deschiderii focului, de către trupele armatei române precum și momentele în care s-au înregistrat primele victime.
(sursa foto: wikibooks.org)
Nu voi uita niciodată frica pe care am simțit-o în acele momente, ca și a doua zi dimineața. De abia când am ieșit 100.000 de clujeni, această frică s-a transformat în curaj…
Alții au avut acest curaj, din prima clipă…De aceea sunt numiți eroi…”