Updated on decembrie 7, 2016 Fan Courier este reclamată de tot mai multe persoane pentru modul în care nu reușește să livreze pachetele. Haos de sărbători sau dezorganizare generală?
Pe Facebook, Irina Amaya Quer Mates a scris: „Astept un colet. De 2 saptamani. Colet din Bucuresti, nu din Honolulu. E la Fan Courier in Cluj. Stau de 20 minute in asteptare la telefon si oricum nu cred ca o sa rezolv. Posta Romana e un serviciu de lux pe langa ASTIA”.
Emil Cseh a scris pe pagina FAN Courier „Draga Fan Courier, apreciez reclamele haioase din ultima perioada insa asta nu tine de cald unui business care nu face ceea ce promite.
Gluma e gluma, dar ce fac expeditiile.
Nici la telefon nu raspundeti, nu stiu ce sa inteleg.
Astept sa fiu contactat”.
Vlad Sabău:: „Povestile cu curierii se repeta si dupa „Black Fraier”. Fan Courier a preluat in data de 30.11.2016 un colet din Bucuresti si pana azi 6.12 inca nu a plecat de acolo comform AWB-uri. Revenim la ANPC, poate ne ajuta si de data asta. Pana atunci alora care trebuie sa isi faca treaba si nu o fac”.
Radu Hângănuţ, Florești, Județul Cluj : „Dacă se întâmplă, de la mine ați auzit-o primii: FAN Courier e moartea comerțului online. Ăștia, cu angajații lor, cu politica lor, cu practicile lor, o să omoare comerțul și o să ne facă să ne întoarcem la troc. Sau să ne facem ateliere personale de te miri ce. Fiecare discuție cu un angajat de-al lor e momentul în care prostia și lipsa de logică obțin o nouă victorie în fața umanității.
-Și mâine?-Și mâine lucrez, dom’le. În fiecare zi lucrez, până la pensie, și mai am vreo 40 de ani până atunci. Nu puteți să veniți dimineața?
-Nu, noi avem un traseu. La dumneavoastră doar între 3 și 4.
-Orice om lucrează la ora asta. Nu mi-l puteți aduce la birou? (n.r în oraș)-Noi nu putem intra în oraș. Acolo e altcineva. Dar puteți veni după pachet la sediul nostru (n.r care e undeva la 8 km de adresa mea)
-Păi dacă vin eu după el, la ce dracu’ mai plătesc 25 de lei livrare? E ca și cum magazinul mi-ar spune că dacă nu îmi place masa de călcat, să îmi fac eu alta că ei mă lasă. Vă dați seama cât de puțin flexibil sunteți de fapt?-Dar cum adică nu-s flexibil?
Adică pardon. Nu că nu ești flexibil, ci ești doar prost. Pe bune, nu îmi stă în fire, dar meritați să dați faliment. Aveți de departe cele mai proaste servicii posibile dintre toate chestiile care au legătură cu comerțul în lumea asta. Dacă aș comanda arme și gaz sarin de la jihadiști, până și ăia vă asigur că au servicii de livrare mai decente decât voi.
Chit că la livrare îmi explodează cartierul, tot ar fi mai bine să lucrez cu ei, decât să lucrez cu voi.
Pot sta să mă gândesc vreo 3 ani (cam cât durează și să aduceți voi un colet) și nu îmi vine în minte nimic bun despre voi.Și drama e că nu vă pot evita. Din motive necunoscute mie, foarte multe magazine lucrează cu voi”.