Updated on decembrie 2, 2016
Vineri, 2 decembrie 2016 în prezența vicepremierului Vasile Dîncu, a primarului Emil Boc, a directorului de Implementare Programe Complexe al Companiei Naționale de Investiții, Adrian Cefalan și a autorităților locale, a fost deschisă pentru public cea mai modernă bază sportivă și de agrement din istoria Clujului.
Complexul multisportiv este o investiție din fonduri publice, realizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii (CNI).
Mai mult, baza sportivă Gheorgheni este singura din România care oferă acces public gratuit tuturor beneficiarilor, pentru toate terenurile de sport, indiferent de disciplina sportivă.
„Am decis să ne asumăm administrarea bazei sportive în așa fel încât să putem permite accesul gratuit tuturor clujenilor interesați, pentru că ne dorim să transformăm acest spațiu într-un loc în care să se dezvolte sportul de masă, unde orice tânăr să își poată dezvolta aptitudinile înnăscute pentru a deveni un mare sportiv, dar, de asemenea, și clujenii mai în vârstă să aibă acces la sport și mișcare pentru sănătate.
Pentru a putea rezerva un teren sau un spațiu pentru oricare dintre sporturile oferite aici, tot ce trebuie să facă cei interesați este să își creeze un cont de utilizator, fie direct pe internet, pe adresa bazei sportive, fie telefonic, fie venind direct la baza din Gheorgheni.
Mai mult, pentru cei care dețin deja un card de accesare a serviciului de Bike sharing, ClujBike, acel card este deja suficient pentru a deveni membru al bazei Sportive” a explicat primarul Emil Boc, precizând că toate detaliile pot fi consultate pe site-ul oficial al bazei sportive, www.complexsportivgheorgheni.ro.
„Mă bucur că acest proiect finanțat din fonduri de la Guvern a fost realizat atât de bine de către autoritățile locale. Această bază sportivă este, din informațiile mele, cea mai complexă și extinsă investiție publică din țară, iar faptul că se găsește la Cluj-Napoca oferă orașului pontențialul de a se dezvolta și în alte sporturi decât cele în care deja Clujul face performanță, oferind acestui oraș și statutul de capitală a sporturilor” a declarat vicepremierul Vasile Dîncu cu ocazia deschiderii bazei sportive.
Primăria Cluj-Napoca a beneficiat de parteneriatul cu Clusterul ARIES Transilvania în crearea și punerea la dispoziția utilizatorilor a platformei electronice – de către Evozon – care asigură gestiunea de date a beneficiarilor bazei sportive și rezervările on-line ale terenurilor, precum și a site-ului, de către compania Life Is Hard.
Detalii privind investiția bazei sportive:
Suprafaţa ocupată de baza sportivă este de 9,4 hectare, pe un teren pus la dispoziție de către municipiul Cluj-Napoca.
Cum pot rezerva un teren la Baza Sportivă Gheorgheni? 1. Accesez www.complexsportivgheorgheni.ro 2. Apăs unul din butoanele „Rezervări” sau „Rezervă Acum” prezente pe pagină
3. Voi fi redirecționat pe platforma de rezervări dedicată Bazei Sportive Gheorgheni 4. Am de ales sportul la care doresc să fac rezervarea (spre exemplu aleg Tenis)
5. Mi se deschide pagina aferentă terenurilor de Tenis unde sunt informat că există 3 terenuri de tenis în cadrul Bazei
6. Apăs butonul „Rezervă Teren” 7. Automat mi se va cere să mă autentific în cont. Dacă nu am cont, va trebui să creez unul nou, dacă am deja unul, va trebui să introduc datele acestuia (e-mail și parola) 1.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la 20.255.273,44 lei fără TVA.