Cluj: UPDATE! Primarul Emil Boc, surpriză după pierderea titlului de Capitală Culturală Europeană!

Updated on septembrie 18, 2016 Clujul a pierdut titlul de Capitală Europeană a Culturii în fața Timișoarei iar primarul Emil Boc ne-a oferit o supriză: strategia pierzătoare va fi continuată. Fără să facă o minimă  evaluare a greșelilor care ne-au costat acest titlu important primarul s-a grăbit să anunțe continuarea strategiei care ne-a dus la înfrângere.

Emil Boc:
„Proiectele din Programul Capitalei Culturale Europene vor fi implementate in continuare.
Incep prin a multumi Comunitatii clujene si Asociatiei Cluj-Napoca 2021 – Capitală Europeană a Culturii pentru realizarea strategiei si a Programului aferent candidaturii orasului la titlul de capitala culturala europeana.

13892238_1157905847566087_556259923987210983_n

(foto: Diana Hrănian)

A fost o munca de 6 ani de zile, in care au fost implicati sute de oameni cu expertiza de specialitate in domeniul cultural, si nu numai. Ca urmare a acestui efort, Clujul are astazi o strategie culturala si un plan coerent de implementarea a acesteia.

Proiectele din Dosarul de candidatura la titlu reprezinta esenta acestei strategii culturale a orasului. Proiectele sunt necesare orasului si trebuie implementate. Castigarea titlului ar fi asigurat o mai mare vizibilitate, dar nu inlocuia munca noastra de implementare. Obligatia financiara majora ne revenea oricum tot noua.

Am adresat direct, impreuna cu Presedintele Consiliului Judetean, dl Alin Tise, o invitatie Asociatiei Cluj-Napoca 2021 Capitala Europeana a Culturii – domnilor Florin Morosanu si Stefan Teisanu, carora le multumesc in mod special pentru modul exemplar de implicare in conceperea si sustinerea proiectului – de a continua implementarea Proiectului cultural, proiect aprobat si sustinut de toate fortele politice si de catre toate autoritatile locale si judetene.

Ar fi mare pacat si o uriasa greseala ca o munca atat de consistenta si o expertiza valoroasa sa nu fie fructificata in interes public. Nimeni nu poate nega sau lua dinamismul si vitalitatea culturala a orasului. Nimeni si nimic nu ne poate impiedica sa fructificam in continuare avantajele competitive ale Clujului care il plaseaza in postura de primul oras din Romania dupa Bucuresti, iar in unele domenii chiar in fata Capitalei.

Depinde doar de Noi sa continuam finantarea consistenta a sectorului cultural (din 2010 incoace finantarea a crescut de aproape 10 ori, de la 300.000 euro la aproape 3 milioane euro, doar pentru sectorul ong). Nimeni nu ne poate lua titlul de Capitala Europeana a Tineretului pe care l-am avut deja.

Depinde doar de Noi sa mentinem Comunitatea clujeana alaturi de acest proiect, asa cum a fost pana acum. Felicitam inca o data Timisoara si Haideti ca in 2021 sa-i invitam pe toti europenii sa vada si Cealalta Capitala, Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei. Nu trebuie neaparat Titlu pentru a fi capitala culturala europena. Putem demonstra asta”.

Advertisements
error: Content is protected !!