Cluj: Primul dintre cele 20 de troleibuze noi a fost pus astăzi în circulație. Vezi aici cum arata

Updated on iunie 7, 2016 Primul dintre cele 20 de troleibuze noi a fost pus astăzi în circulație. Troleibuzul este model IVECO ASTRA TOWN 118 și circulă pe Linia 25.

Primăria va pune în funcțiune 20 de troleibuze noi în următorii ani, 12 anul acesta și 8 anul viitor. Costul unui troleibuz este de 2.102.455 lei +TVA, iar capacitatea acestuia este de 164 locuri, dintre care 42 pe scaune.

Troleibuzele sunt de ultimă generație cu toate dotările aferente : sistem de încălzire cu aeroterme electrice pentru sezonul rece, sistem de ventilație și aer condiționat pentru sezonul cald, podea complet coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități și funcția de kneeling, loc rezervat utilizatorilor de scaune rulante pentru persoane cu dizabilități, spațiu destinat cărucioarelor pentru copii mici, sistem supraveghere video (atât în interior cât și în exterior), indicator de traseu electronic, sistem informare călători, computer de bord cu afișaj digital, sistem electronic de control al frânării ABS/EBS/ASR, consum de energie mai mic cu aprox.40% față de troleibuzele vechi.

Advertisements
error: Content is protected !!