Updated on iunie 6, 2016 Alegerile pentru Primăria Cluj au fost câștigate detașat de Emil Boc. Liviu Alexa, unul din cei mai duri contestatari al actualului primar i-a transmis un mesaj aseară pe Facebook: „Doresc sa ii adresez domnului Emil Boc felicitari pentru aceasta victorie categorica!”
Emil Boc a câștigat și anul acesta alegerile la diferență mare de ceilalți candidați cu 69,1% din voturi, potrivit unui Exit Poll Ires.
Pe locul doi s-a clasat candidatul partidului UDMR, Anna Horvat, care a luat 10,8% din voturi. Ea este urmată de Octavian Buzoianu, candidat independent, 8,8%, Liviu Alexa, Mișcarea Liberală, 3,1%, Mircia Giurgiu, PSRO, 2,5%, Ille David, UCDR, 1,8%, Pop Irina Maria, M10, 1,6%, Adrian Gurzău, PMP, 1,2%, Roschnafsky Marius-Bruno, PPU – SL, 0.8% și Fancsali Ernő, PPMT, 0,2%.
Pentru consiliul local din Cluj Napoca, Partidul Național Liberal a câștigat alegerile cu 55,7%, urmat de UDMR cu 15,4%, PSD+ALDE 14,5%, PMP 3,3%, UCDR, 2,5%, ML 2,4%, M10, 2,2%, PSRO 1,4%, PNTCD 1,2%, PPU – SL 0,8%.