Updated on aprilie 18, 2016
Astăzi și mâine se desfășoară, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, meciuri decisive pentru naționala feminină de tenis în încercarea de a rămâne în Grupa Mondială la Fed Cup. Simona Halep este cea mai bună jucătoare a României şi de la ea se aşteaptă două victorii împotriva Germaniei, în Fed Cup.
Simona a primit o vizită surpriză vineri la hotelul la care stă la Cluj, primind încurajări de la marele actor Horaţiu Mălăele. Acesta este un fan declarat al tenisului şi atunci când timpul i-a permis a asistat la toate meciurile importante din România, informează adevarul.ro
Simona Halep şi Horaţiu Mălăele sunt parteneri într-o campanie umanitară şi au devenit şi buni prieteni. Halep a fost la teatru să-l vadă pe binecunoscutul actor jucând, iar ulterior l-a invitat pe acesta la o partidă de tenis.