Cluj: Protest la Crucea Iancului. Moții își cer drepturile

Updated on aprilie 13, 2016

Peste o sută de persoane din mai multe localităţi din zona de munte a judeţului Cluj s-au adunat, miercuri, în zona Crucea Iancului din comuna Mărişel, într-o acţiune de protest pentru apărarea drepturilor moţilor şi a respectării acestora aşa cum sunt înscrise în carnetele de moţ.

[ads1]

Unul dintre organizatori a declarat că cei prezenţi au solicitat aplicarea Legii Moţilor, care prevede acordarea a 15 mc material lemnos pe picior pentru fiecare titular al carnetului de moţ, eliminarea prevederilor prin care moţii sunt obligaţi să prelucreze lemnul printr-o firmă şi stoparea defrişărilor şi interzicerea firmelor străine să intre cu utilajele în pădure, transmite mediafax.ro

img-9553

“Prin Legea Moţilor avem dreptul anual la 10 mc material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 mc de familie din pădurile ţării, cu o reducere de 50% din preţul oferit de organele silvice. Titularii carnetului de moţ pot valorifica produsele obţinute din lemn la târguri. Măcar să ne cât avem dreptul, nu mai mult, baiul e că nu ne dau nici drepturile noastre. Ne lasă să tăiem numai un metru cub sau doi de lemne, mai mult de foc şi rămăşiţe”, a spus acesta.

[ads2]

La un moment dat, în zonă şi-a făcut apariţia un camion cu lemne, care a fost oprit de autorităţi pentru verificări, iar protestatarii au încercat să verifice şi ei dacă transportul era legal. Mai multe persoane s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au încercat să forţeze cordonul de jandarmi ca să ajungă la maşină. Pentru a-i opri, jandarmii au folosit spray-uri lacrimogene.

img-9555

La finalul protestului, moţii au anunţat că vor relua acţiunea peste două săptămâni.

Advertisements
error: Content is protected !!