Cluj: România-Norvegia. Semifinala Campionatului Mondial, de anul trecut, se rejoacă astăzi. „Să învingem după 15 ani!”

Updated on martie 9, 2016 La mai puțin de trei luni de la semifinala Campionatului Mondial, România joacă din nou un meci împotriva Norvegiei, de data aceasta în Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Fetele vor avea parte de o sală arhiplină, toate biletele pentru acest eveniment fiind epuizate.

[ads1]

Partida de astăzi, de la ora 20:00, contează pentru preliminariile Euro 2016, însă prioritatea româncelor pare a fi turneul preolimpic din Danemarca care v-a avea loc în perioada 18-31 martie.

“Iar o luăm de la capăt, cu Norvegia. E una dintre cele mai bune echipe. În ultimul meci direct am fost foarte aproape de ele, nu neapărat ca rezultat, dar ca nivel de joc. Trebuie să gândesc foarte strategic aceste două meciuri. Partida de mâine o vom aborda sută la sută, dar meciul de sâmbătă e mai apropiat de turneul preolimpic, care este cel mai important. Jucătoarele mi se par fericite, arată o atitudine bună, se ajută una pe alta şi cred că putem câştiga mâine, dar totuşi jucăm cu una dintre cele mai bune echipe din lume”, a spus selecţionerul României, Thomas Ryde, citat de prosport.ro.

Din păcate Cristina Neagu nu va fi disponibilă pentru acest meci: “Cristina are ceva probleme şi nu va juca mâine”, a spus Thomas Ryde, care o vrea în formă maximă pe vedeta naţionalei pentru turneul preolimpic.

[ads2]

Fanii români prezenți în Sala Polivalentă din Cluj vor avea parte și de momente artistice, anunță preşedintele Federaţiei, Alexandru Dedu. Acesta a pregătit, în premieră, la un joc al naţionalei de handbal, un show de stand-up-comedy, cu Bobonete şi Văncică, din serialul “Las Fierbinţi”, dar şi alte evenimente.

“Crezul nostru este spectatorul. Am reuşit o premieră anul trecut, să umplem sala asta la maximum. Mâine vrem să transformăm meciul într-un spectacolul. Va fi un show. Va exista un fan zone, unde o să vină nişte parteneri să interacţioneze cu publicul, înainte de meci şi la pauză. Bobonete şi Văncică vor fi aproape de echipa naţională. Exact cum spunea Thomas, îl vom tratat cu zâmbetul pe buze”, a spus Dedu.

Advertisements
error: Content is protected !!