Updated on februarie 19, 2016 Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a fost amendat cu suma de 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în urma unei sesizări trimise în 2014 de către Asociația „PRO VITA” filiala București, asociaţie care s-a plâns CNCD că, într-un clip postat pe YouTube, Bogdan Bob Rădulescu „discriminează” şi „incită la ură pe criteriu de religie”.
În clipul care durează aproximativ 5 minute, Bogdan Bob Rădulescu foloseşte expresii ca „mizerabila Biserică Ortodoxă Română”, „scârba de religie ortodoxă”, „gherţoii, mârlanii, pedofilii şi manipulatorii ce ţin orele de religie” şi „căcaţi în sutane”.
Clipul postat pe YouTube a ajuns viral, fiind vizualizat de peste 258.000 de ori şi distribuit pe reţealele de socializare de sute de persoane.
Bogdan Bob Rădulescu a declarat pentru voceatransilvaniei.ro că așteaptă să primească decizia oficială și că o va contesta, cu siguranță. În stilul său caracteristic, a precizat că dacă CNCD l-a sancționat pentru că e frumos și talentat și pentru interpretarea demnă de mai mult decât un Oscar, atunci va fi nevoit să plătească sancțiunea, pentru că este vinovat de aceste lucruri.
[ads2]
Vezi aici Video:
Hotărârea urmează să fie redactată şi transmsisă atât asociaţiei care a depus sesizarea cât şi actorului Bogdan Bob Rădulescu.