Updated on decembrie 9, 2015 Zi cu ghinion pentru un locuitor din Dej. O casă i-a luat foc și a vrut să se bazeze pe pompieri. Alt ghinion. Ca într-un film de tragi-comedie, erorile s-au ținut lanț astfel că toată casa a luat foc cu 4 mașini de pompieri lângă ea și Detașamentul de pompieri la doar 3 kilometri distanță.
Alarma la 112 s-a dat in jurul orei 14, cand un trecator a anuntat ca acoperisul casei este invaluit in fum. In scurt timp, spre locul indicat au fost trimise doua autospeciale de stingere cu apa, anunță dejeanul.ro.
Flacari inalte de cativa metri au cuprins intreaga casa, in timp ce pompierii asteptau neputinciosi sa soseasca alte doua autospeciale pline cu apa, timp in care exista pericolul ca focul sa se extinda si la o casa aflata in imediata apropiere.
Cele doua autospeciale goale puteau fi alimentate doar de la sute de metri distanta, de pe strada Mihai Viteazu, dar intrarea si iesirea masinilor de pompieri pe strada Nichita Stanescu a fost ingreunata de masinile curiosilor parcate in zona.
In timp ce autocisternele pompierilor se aflau la alimentat, iar celelalte doua erau pe drum, focul mistuia casa bucata cu bucata, fara a se mai putea salva nimic. Vecinii au incercat sa stinga focul cu furtunele folosite la udatul gradinilor, dar presiunea mica nu i-a ajutat mai deloc.
[ads2]
Proasta gestionare a incendiului de catre pompieri se intelege si din orele la care au ajuns autospecialele la fata locului.
Conform purtatorului de cuvant al ISU Cluj, apelul la 112 a fost efectuat la ora 14:10. Atunci, la fata locului au fost trimise doua autospeciale de stingere. Abia dupa 50 de minute a ajuns o a treia autospeciala, la ceva vreme dupa ce primele doua erau deja goale, iar a patra autospeciala, abia la ora 15:20, la o ora si 10 minute distanta de la apelul de incendiu, asta in conditiile in care Detasamentul de Pompieri din Dej se afla la nici 3 kilometri distanta.
Vezi aici Video postat de dejeanul1 pe Youtube.com:
Din nefericire pentru proprietar, nu apucase inca sa isi incheie o polita de asigurare.