Cluj: Doi barbați au prins un hoț care furase colete dintr-o dubă. Politia le-a multumit oficial

Updated on noiembrie 18, 2015 Doi clujeni au ajutat poliția în identificarea și reținerea unui bărbat care ar fi sustras colete dintr-o autoutilitară. Prejudiciul creat a fost recuperat și predat părții vătămate.

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 12:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras bunuri dintr-o autoutilitară oprită pe strada Regele Ferdinand, din Cluj-Napoca.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat persoana în cauză, aceasta fiind reținută de doi cetățeni care se aflau în zonă și care au observat activitatea infracțională a acestuia.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul unității pentru audieri, se arată într-un comunicat IPJ Cluj.

[ads2]

Hoțul reușise să sustragă din autoutilitara unei firme de curierat, 8 colete cu diverse produse, în valoare de circa 770 de lei. Bărbatul de 33 de ani, din Sibiu, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Poliţia Clujeană mulţumeşte cetăţenilor care au ajutat la prinderea bărbatului pentru spiritul civic de care au dat dovadă şi pentru contribuţia activă în procesul de descurajare a acestui gen de fapte, au mai transmis polițiștii.

Advertisements
error: Content is protected !!