După ce Federația Română de Fotbal a anunțat că a planificat un meci amical împotriva Spaniei, tot mai multe speculații au apărut cu privire la faptul că meciul s-ar putea disputa la Cluj, în condițiile în care Arena Națională nu are încă aviz de funcționare de la ISU.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a clarificat această situație. El a recunoscut că Arena Naţională este locul pe care, mai mult ca sigur, se va disputa meciul, dar a anunțat că până la Campionatul European echipa națională va juca un meci la Cluj.
„În momentul de faţă, nu am luat nicio decizie. Şansele cele mai mari sunt ca acest meci să fie organizat la Bucureşti, dar un meci, până la Euro, se va desfăşura şi la Cluj. Costul se apropie la 35% din preţul plătit pentru duelul cu Argentina”, a spus Burleanu, citat de digisport.ro
Tragerea la sorţi a grupelor de la Euro 2016 va avea loc pe 12 decembrie, dar Burleanu anunţă că amicalul se va disputa, chiar dacă România şi Spania vor face parte din aceeaşi grupă la turneul din vara viitoare, din Franţa.