Updated on octombrie 29, 2015
Un bărbat din Cluj a avut parte de o surpriză mare la finalul unei curse cu taxiul, când șoferul mașinii a încercat să-l înșele cu suma de 60 de lei. Acum taximetristul este cercetat penal pentru înşelătorie.
Poliţiştii au identificat un taximetrist care ar fi indus în eroare un client în privinţa sumei pe care o avea de achitat pentru transport. Bărbatul ar fi pornit aparatul de taxare înainte ca clientul să apeleze la serviciile acestuia. Astfel, la destinaţie i-ar fi eliberat un bon fiscal în care figura inclusiv o staţionare de circa 60 de minute, se arată într-un comunicat al poliției Cluj.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliţie Transporturi Aeriene, împreună cu poliţişti locali din cadrul Serviciului de Inspecţie Comercială, au acţionat, în zona Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, pentru respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie.
În acest context, au fost verificate peste 40 de taximetre, pentru neregulile depistate fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 4.000 de lei. Au fost identificate nerespectări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a H.C.L. 109/2010.