Updated on octombrie 24, 2015 Aveam uneori impresia ca perioada aceasta n-o sa mai vina niciodata, ca va ramane pe veci blocata in perpetuua neconcretizare a asteptarilor. Absurd, timpul trece atat de repde, dar efectiv nu mai credeam in posibilitatea clipei. E ciudat cum oamenii se agata cu fraiele mintii lor de un eveniment major din viitor, crezand ca odata clipa sosita, fericirea si plenitudinea le vor nuanta intreaga existenta.
Te proiectezi in viitor in cele mai mici detalii, intocmesti planuri si speri. Un motto pe care l-am auzit in urma cu ceva timp ma tot bantuie de fiecare data cand incep sa ma las in mrejele visurilor: „Viitorul exista doar in capul nostru!” Si totusi ratam prezentul atat de des sperand intr-un viitor care ne-ar imbunatati calitatea vietii.
Am ajuns de o luna in Cluj. Intrebarea primordiala ar putea fi enuntata astfel: Toata aceasta experienta se contureaza precum m-am asteptat? Am edificat in mintea mea de adolescenta satula de mediocritaile unui orasel mic un univers urban cat de cat palpabil? Eu cred ca da!
Acum mai bine de o saptamana am gustat pentru prima data starea aceea la care am aspirat de atat de mult timp. Mi-am spalat sufletul si simturile in acel amalgam al Clujului. Plimbandu-ma pe strada am zambit fara niciun motiv, coplesita doar de razele soarelui care trimiteau reverberatii caldute, colorate, printere trupurile oamenilor grabiti, frumosi si tineri… Uneori imi vine sa cobor pe Memo doar ca sa ma incarc cu aceasta energie, intrucat indiferent de parerea individuala, pentru mine acolo salajluieste sufletul orasului.
Superficialitatea dar tot odata dorinta pentru frumos mi se manifesta de fiecara data cand admir oamenii bine imbracat iar sufletul imi vibreaza in acelasi ritm cu coardele pe care le atinge alert un batran muzician la colt de strada, facand Clujul sa-si marturiseaza dorinta pentru arta nonconformista, sacralizata dar tot odata cosmopolita. Si da, zambeam ca proasta in timp ce ma plimbam pe trotuarul proaspat pavat peste care se asezau frunzele galbene, defuncte si atat de calde…. Dar tu te-ai intrebat vreodata daca ai putea retrai cinci momente din viata ta, care ar fi acelea?
Printre primul te iubesc , printre momentul revedrii persoanei a carei amintire ai idealizat-o nonstop pana in clipa primei imbratisari eu as adauga si acea fericire inexplicabila ce te invaluie doar privind cerul senin intr-o lume in care ti pare ca te integrezi, ca ai un SCOP. Si totusi toate acestea sunt stari, priviri introspective asupra sinelui nostru care constientizeaza ca adevarata fericire nu consta in nimic material, ci doar in bucuria unei clipe autentice incarcata de iubire si pozitivitate.
[ads2]
Undeva mai sus am boldat cuvantul SCOP. Ma macina ideea ca inca nu am o traiectorie clara. Da , doream sa exprim poietic ideea de scop, defapt intreaga mea marturisire are un aer putin boem, pentru ca vreau sa sublinez ideea ca poti gasi poezie pana si in cea mai ploioasa zi de toamna, in care iti ingheata mainile pe bara de la autobuz. Dar totusi avem nevoie de un scop mai precis de-atat. Avem nevoie sa ne consolidam in aceasta perioada a studentiei , sa ne descoperim, sa muncim si sa devenim adevarati profesionisti. Fericire si profesionalism, doua aspcte, care odata coagulate vor oferi esentei vietii noastre o traiectorie ascendenta…
Dar distractia? Desigur ca si distractia, prietenii si noptile in care timpul se comprima atat de tare incat doar ce te trezesti dimineata urmatoare pe bancile facultatii si realizezi ca timpul e defapt inversproportional cu placerile si escapadele vietii de student. Dar daca nu acum, cand toate acestea? Iubire, frumusete, tinerete, cultura si responsabilitati moderate. Daca nu acum, cand? Daca nu acum, poate niciodata…
(Cristina Gligan)