Cluj: De maine se poate circula pe Motilor, pe intreaga strada

Updated on octombrie 1, 2015

Lucrările de pe Moților se apropie de final a anunțat primarul în direct la Napocafm. În această noapte se va turna al doilea strat de asfalt pe tronsonul de la Coșbuc și până la Mărginașă, astfel că de mâine se va putea circula pe întreaga stardă.

Primarul a mai anunțat că pentru finalizarea lucrărilor mai rămân de amenajat trotuarele, înlocuiți stâlpii de iluminat și plantați arbori, după care se va turna ultimul strat de asfalt pe întreaga stradă.

„În acest moment pe Moților mai avem de turnat pe tronsonul de la Coșbuc până la Mărginașă al doilea strat de asfalt și atunci practic pe tot tronsonul Moților avem două straturi de asfalt, fiind vorba de a mai trage ultimul strat de asfalt la sfârșitul lucrărilor când vor fi gata toate trotuarele, toate bordurile montate, stâlpii de iluminat să fie tăiați cei vechi și montați cei noi.

Cu alte cuvinte asta în luna noiembrie va avea loc turnarea ultimului strat de asfalt, dar până atunci evident, pe cele două straturi de asfalt se va putea circula. Practic de mâine pe toată strada Moților se va putea circula pe asfalt cu două straturi”, a declarat primarul în direct la Napoca fm.

Advertisements
error: Content is protected !!