Updated on septembrie 28, 2015 Reușita UNTOLD Festival nu a trecut neobservată și a dat idei multora. De exemplu, primarul din Baia Mare s-a ambiționat să facă un festival și mai mare decât cel din Cluj.
Dacă cei care organizează Airfield Festival din Sibiu s-au declarat învinși de UNTOLD Festival, se pare că cei din Baia Mare vor să se ia la trântă cu cei din Cluj. Baia Mare să nu uite că Sibiul a declarat o pierdere de 600.000 de euro.
Edilul din Baia Mare nu a găsit deocamdată o denumire pentru acest festival, dar își dorește ca acesta să depășească grandoarea unor evenimente deja populare cum ar fi Untold Festival sau Electric Castle, informează someseanul.ro
„Astăzi am hotărât să vă spun ce vom face pe 1 și 2 mai. Știți că la Cluj se face un festival care se numește Untold, nu știu cum se va numi cel de pe 1 și 2 mai, poate Told, dar oricum, în această perioadă Baia Mare va avea un festival care va depăși Untold-ul de la Cluj și, undeva până pe la 1 Decembrie, împreună, îi vom da un nume acestui festival.
Și îi vom da numele în așa fel încât să îi facem pe cei din Cluj, pe cei din București, din Constanța și din Craiova, să umple trenurile și autobuzele și să vină spre Baia Mare”, a declarat Cătălin Cherecheș.
Ajutați-l pe primar cu o denumire de festival, să nu se chinuie 🙂
Advertisements