Updated on septembrie 16, 2015 Organizatorii spectacolului ‘The Red Army Choir’ au reacționat după ce pe afișele din oraș au fost lipite un anunț cu textul „Spectacol Anulat”.
Spectacolul se va disputa conform programului, luni 21 septembrie la Sala Polivalentă, începând cu ora 20:00.
„În urma anunțurilor false, lipite peste toate afisele spectacolului ‘The Red Army Choir’, expuse în spațiul public al orașului Cluj, cu textul ‘SPECTACOL ANULAT’, organizatorii evenimentului anunță faptul că este vorba de o acțiune rău intenționată și le transmit pe această cale, tuturor celor interesați, o informare oficială prin care confirmă desfășurarea evenimentului conform programului anunțat până la acest moment.
Astfel, luni, 21 septembrie artiștii The Red Army Choir vor putea fi admirați la Sala Polivalentă din Cluj, începând cu orele 20:00, urmând ca în zilele de 22-23 septembrie să evolueze pe scena Sălii Palatului din capitală, de la aceeași oră.
Totodată, persoanelor pensionare din Cluj le reamintim că pot beneficia de oferta de 50% reducere la achiziționarea biletelor de la punctele de vânzare bilete Ticketnet din Cora Cluj și Polus Center.
Cei care nu doresc să rateze prilejul de a lua parte la acest spectacol fascinant, sunt asteptați atât la punctele de vânzare bilete, mai sus menționate, sau își pot face rezervări online accesând www.ticketnet.ro” spun organizatorii într-un comunicat de presă.