Cluj. PROPUNERE: Sistem online de gestionare a parcarilor cu plata. „Orice locuitor al orasului ar putea consulta in timp real ce locuri de parcare sunt libere in zona lui de interes”

Updated on septembrie 2, 2015

O nouă solicitare către primărie a consilierului local Ioan Bâldea vine să ajute la rezolvarea problemei parcărilor. Acesta propune implementare a unui sistem informatic de vizualizare și gestionare online a locurilor de parcare aflate pe domeniul public care se închiriază cu abonament lunar sau anual.

Sistemul ar funcționa astfel: Orice locuitor al orașului ar putea consulta în timp real ce locuri de parcare sunt libere în zona lui de interes, ar putea solicita unul sau și-ar putea prelungi abonamentul, completând un formular standardizat și atașând documentele necesare. Toate acestea se pot face în câteva minute, tot în câteva minute s-ar putea plăti și taxa pentru rezervarea locului respectiv.

Astfel s-ar evita drumul până la ghișeele primăriei, iar aparatul executiv al Primăriei nu ar mai trebui să gestioneze fizic zeci de mii de dosare anual.

„Nu ar fi nevoie decât de voință din partea Serviciului de administrare a parcărilor și de rezolvarea a două probleme pe care le-ar putea ridica depunerea online a documentelor:

– trebuie ca executivul Primăriei să poată verifica după datele personale dacă solicitantul mai are domiciliul la adresa respectivă, copia cărții de identitate a solicitantului scanată și trimisă să nu fie una mai veche.
– din datele copiei certificatului de înmatriculare să se poată verifica valabilitatea inspecției tehnice periodice și să se poată verifica faptul că mașina nu este înstrăinată la momentul solicitării.

Sunt convins că aspectele menționate mai sus s-ar putea rezolva ușor iar între timp, controalele inspectorilor Primăriei ar elimina rapid orice tentativă de fraudă prin falsificarea documentelor sau folosirea unora mai vechi, mai scrie consilierul în solicitarea către primarie” spune consilierul.

Advertisements
error: Content is protected !!