Updated on septembrie 1, 2015 Polițiștii clujeni au avut parte ieri de o urmărire ca în filme prin Mănăștur. Aceștia au reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi bănuiţi de furturi din locuinţe, reuşind recuperarea unui prejudiciu de peste 20.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat o mașină de 10 mii de euro, care ar fi fost furată din Italia de unul dintre suspecți.
”Cei trei bărbaţi s-au deplasat cu două autoturisme pe strada Edgar Quinet din Cluj-Napoca, unde au pătruns, fără drept, într-un imobil. După câteva ore, cei în cauză au părăsit imobilul, însuşindu-şi mai multe centrale termice şi scule electrice, pe care le-au încărcat într-unul dintre autoturisme şi au plecat. Poliţiştii au pornit în urmărirea lor, fiind opriți și imobilizaţi pe strada Negoiu din municipiu.
În urma controlului autovehiculelor, au fost găsite opt centrale termice şi mai multe scule electrice, bunuri sustrase din imobil. Astfel, s-a reuşit recuperarea unui prejudiciu de circa 20.000 de lei”, spun reprezentanții IPJ Cluj, citați de citynews.ro
Polițiștii au descoperit, totodată, că unul dintre şoferi nu deţinea permis de conducere. În plus, în cursul lunii august, acesta ar fi furat o bicicletă, dar și un autoturism din Italia, în valoare de circa 10.000 de euro.