Updated on august 18, 2015 Un fost lector de la UBB a murit singură în apartament după ce a solicitat intervenţia medicilor. Ajunşi la faţa locului aceştia nu au putut pătrunde în casă şi au plecat. Câteva zile mai târziu, alertaţi de miros, vecinii au solicitat intervenţia pompierilor.
Medicii de la Ambulanță se apără și spun că nu au proceduri pentru astfel de situații. Dacă ești singur în casă, ți se face rău și reușești să suni la 112 apoi leșini, medicii de la Ambulanță vin la tine la ușă, sună de 3 ori apoi pleacă liniștiți pentru că nu le deschizi, tu fiind leșinat. De ce mai există ambulanță pentru astfel de cazuri?
„Să spargi uşa nu se poate, este o problemă juridică, este vorba de proprietate privată. Acest lucru poate să aibă loc în condiţii bine determinate. Chiar dacă există o reclamaţie că este scandal într-un apartament, poliţia vine, dar nu intră fără mandat. Daca ar fi fost miros de fum, un miros chimic ciudat, alte mirosuri, da, atunci se putea. Dar numai în prezenţa poliţiei. Dacă spargi uşa cine asigură securitatea zonei şi a bunurilor?”, spune dr. Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanţă Cluj, citat de citynews.ro.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Cluj spune că se va cerceta în amănunt ce s-a întâmplat în acest caz pentru a încerca să se prevină astfel de situaţii.
„De obicei la 112 sună aparţinătorii sau vecinii. Apelurile făcute personal sunt cele mai puţine. Dar pentru astfel de cazuri trebuie să îmbunătăţim procedurile pentru că sunt multe persoane singure, mulţi bătrâni singuri”, spune dr. Simu.
Cu alte cuvinte, toți bătrânii singuri acasă să nu mai sune la Ambulanță pentru că nu există proceduri în acest caz!