Updated on august 4, 2015
Celebra centură Vâlcele-Apahida, care a devenit cunoscută în întreaga lume din cauza costului extrem de ridicat cu care a fost realizată, are nevoie acum de reparații.
Muncitorii unei firme private lucrează de zor la reconstruirea stratului de asfalt pe care circulă mașinile, un asfalt care a ținut numai trei ani.
O expertiză solicitată în urmă cu câteva luni de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a scos la iveală faptul că stratul de asfalt așternut, pe care circulă mașinile, nu respectă rețeta impusă în caietul de sarcini elaborat la momentul derulării licitației.
„Am avut unele dubii cu privire la asfalt și am solicitat o expertiză. În multe locuri, stratul de uzură trebuie îndepărtat. Sunt și locuri unde toate trei straturile de asfalt precum chiar și fundația trebuie refăcute. În zona unor sensuri giratorii, cum sunt cele de la Vâlcele și Sânnicoară, constructorii trebuie să refacă pe banii lor fundația drumului”, a spus un oficial al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), citat de evz.ro
Centura a fost poreclită„șoseaua de diamant”. Pentru cei 24 de kilometri, România a plătit suma de 156 de milioane de euro, adică 6,5 milioane de euro/km, sumă cu care s-ar fi putut construi un kilometru de autostradă.