Cluj: Ai auzit de „Dealul cu fluturi”? De fluturele “transilvanica”? Stiai ca aici sunt peste o mie de specii de fluturi?

Updated on iulie 26, 2015 Mii de fluturi, de toate culorile şi dimensiunile, printre care şi o specie unică în lume, trăiesc pe Dealul Viişoara din judeţul Cluj. Aici se află singura rezervaţie ştiinţifică de la noi din ţară, dedicată exclusiv fluturilor. Şi chiar dacă a fost declarată arie protejată în urmă cu peste zece ani, aproape nimeni nu vizitează „Dealul cu fluturi”, deoarece zona nu este promovată.

Pe Dealul Lunii, aşa cum este cunoscută rezervaţia cu fluturi din Viişoara, se găsesc peste o mie de specii, anunță digi24.ro. Cea mai apreciată este “transilvănica”, unică în lume, spun specialiştii. Şi nu este singura insectă valoroasă de acolo. În total, sunt 850 de tipuri de fluturi declarate specii protejate. Cu toate acestea, puţini sunt cei care vizitează rezervaţia.

foto: b612.ro
foto: b612.ro

László Rákosy, preşedintele Societăţii Lepidopterologice Române: „Am pus nişte panouri foarte frumoase, cu explicaţii bilingve, în engleză şi în limba română, sigur, după doi trei ani, aceste panouri au fost distruse”.

Nici măcar cei care locuiesc în zonă nu ştiu de existenţa rezervaţiei.

Autorităţile locale spun că ar avea bani pentru promovare turistică, dar aşteaptă un imbold.

Hegheş Artemie, viceprimar al comunei Viişoara: „Fonduri sunt, ar trebui să ne preocupe mai mult, sau cineva, cadre universitare, să insiste, să ne impulsioneze mai mult”.

foto: b612.ro
foto: b612.ro

Rezervaţia ştiinţifică se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare. În România sunt cunoscute peste 4.000 de specii de fluturi.

Advertisements
error: Content is protected !!