”Dati-ne la judetul Cluj”, cer locuitorii dintr-o comuna din Salaj. Ii primim?

Updated on iulie 23, 2015 O delegație a locuitorilor comunei sălăjene Gâlgău, în special a celor din satele Fodora, Dobrocina și Chizeni, a intrat joi, 23 iulie, peste consilierii județeni, reuniți în ședință, pentru a-și spune of-ul.

În frunte cu primarul Cristian Ungur și cu viceprimarul Daniel Șuteu, gâlgăuanii au cerut socoteală Consiliului Județean pentru starea drumului județean 109E, ce leagă cele trei sate amintite de centrul de comună, un drum de pământ, plin de gropi, pe care cei ce trec pe acolo cu mașinile o fac cu prețul repetatelor vizite la service-urile auto.

”Oamenii sunt disperați și amenință că vor bloca drumul peste Someș. Noi nu vrem să se ajungă la asta, dar dacă este nevoie vom protesta”, avertizează viceprimarul citat de Vocea Transilvaniei.

Cu delegația din Gâlgău a venit și Anita Toma, o fostă polițistă din Cluj, care deține o casă de vacanță în comună, care le-a sugerat consilierilor județeni să treacă Gâlgăul în alt județ, dacă nu pot să facă nimic pentru comună.

”Dați-ne la județul Cluj, dați-ne la Maramureș dacă nu aveți nevoie de noi. Nu se poate ca în țara asta să nu existe, de atâția ani, bani pentru 15 kilometri de drum”, a exclamat femeia.

Advertisements
error: Content is protected !!