Updated on aprilie 29, 2015
Atelier 4 are plăcerea să vă invite miercuri, 29 aprilie 2015, începând cu ora 19:00 la vernisajul expoziției „Camera iubirii / Amor” a artistei Anca Badea.
Proiectul ‚Camera iubirii / Amor” al artistei Anca Badea abordează tematica iubirii dintr-o perspectivă pur feminină, marcată de sensibilitate şi rafinament. Picturile artistei surprind cupluri de îndrăgostiţi şi prezenţe feminine în ipostaze de zi cu zi, în momente intime încărcate de mister şi tandreţe. Atmosfera calmă invită privitorul să pătrundă într-un univers al seducţiei, în care lucrurile sunt doar sugerate iar gesturile şi obiectele devin simple sugestii în jocul seductiei.
Detaliile dobândesc valoare simbolică, mobilierul, draperiile, prezenţa hainelor sau a pantofilor, culorile şi materialele, toate ascund semnificaţii tainice.
În viziunea Ancăi Badea, iubirea, împreună cu visele, credința și arta, oferă omului un refugiu împotriva cruzimii existenței istorice, conferind vieții starea de grație a transcenderii. Prin iubire, omul se împlinește și devine “complet” la modul plenar.
Atelier 4 este un spațiu de artă contemporană independent situat în zona centrala a Clujului pe strada Eroilor nr. 34. Acest spațiu a fost conceput ca un atelier de pictură dar totodata și ca spațiu de expunere a tinerilor artiști emergenți. Proiectul “Atelier 4″ a fost fondat în septembrie 2014 și este coordonat de artistele: Anca Badea, Cristina Coza-Damian, Laura Ogruțan-Prața și Corina Oprea. Atelier 4 oferă un spațiu alternativ de expunere și întâlnire pentru tinerii artiști.