Updated on septembrie 4, 2016 Directorul Cluj Arena, Radu Raţiu, spune că gazonul este mai bun decât Arena Națională și stă cel mai bine la „indicatori” decât orice stadion din țară. Vom vedea diseară dacă „indicatorii” vor fi apreciați de jucători și spectatori.
Meciul care are loc astăzi de la 21.45 pe Cluj Arena se va desfăşura pe un teren aflat „într-o stare foarte bună”, susţin oficialii Consiliului Judeţean. Directorul Cluj Arena, Radu Raţiu, a declarat că terenul are indicatori mai buni decât celelalte stadioane din ţară, inclusiv Arena Naţională, informează adevarul.ro.
„Avem indicatori mai buni decât celelalte stadioane din România”, a spus, vineri, la Realitatea FM, Radu Raţiu, directorul Cluj Arena. Mai mult, el a susţinut că starea terenului din Cluj este mai bună decât cea a gazonului de pe Arena Naţională.
Stadionul emblemă al Clujului şi al întregii Transilvanii, Cluj Arena, este pe deplin pregătit să găzduiască în condiţii optime meciul oficial dintre selecţionatele naţionale de fotbal ale României şi Muntenegrului, meci programat să aibă loc duminică, 4 septembrie 2016, începând cu ora 21,45, a declarat şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe într-un comunicat de presă:
„M-am bucurat să constat că reprezentanţii Cluj Arena au reuşit şi de această dată să îşi respecte promisiunea şi au adus gazonul într-o stare foarte bună”.