Chiar dacă am făcut puțină școală nu înseamnă că nu avem un nivel înalt de educație. Deseori auto-educarea duce la rezultate remarcabile. Autodidacți au fost: Thomas Edison, Henry Ford (miliardar, fondatorul comaniei Ford), James Watt (inginer mecanica…
Nutriționistul Cristian Mărgărit trage un semnal de alarmă în privința sucurilor acidulate pe care unii dintre noi le consumăm zilnic. Acesta spune că ingredientele din sticlele cu băuturi răcoritoare sunt atât de…
Vremea caniculară de afară ne determină să căutăm cât mai multe surse de a ne răcori. Cercetătorii au realizat o listă a alimentelor care sunt indicate pentru consum în perioada caniculară, iar…
Probabil că ai observat în ultimii ani, apariția roșiilor țuguiate în piețele noastre. Se pare că românii au început să prefere tot mai mult aceste roșii și să le cumpere în detrimentul…
Marți, opt vagoane ale trenului au fost pierdute pe un câmp la Dragomirești-Olt din cauza unei defecţiuni: legătura dintre garnitură şi locomotivă s-a rupt. În trenul IRN1696, care circula pe traseul Timişoara-Bucureşti, se…
Cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală şi de Est, Wizz Air, a anunțat că, începând din data de 29 octombrie 2017, nu va mai percepe un tarif adiţional…
Preşedintele României a făcut o vizită oficială în judeţele Harghita şi Covasna, cu populație majoritar maghiară. Este prima de acest fel efectuată în ultimii ani de un şef al statului. În cadrul…