Două cisterne, între care una încărcată cu GPL, şi un autoturism au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 72, anunţă Centrul Infotrafic. După impact, cisterna cu GPL a…
O discuție online aprinsă a scos la iveală experiențele celor care s-au mutat în satele din jurul Clujului, precum Jucu, Răscruci și Bonțida. Mulți și-au împărtășit părerile despre viața la țară, oferind…
Un bărbat de 47 de ani din Cluj și cele două fiice ale sale, în vârstă de 7 și 12 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier grav care…
Universitatea Babeș-Bolyai va obține, în ședința de luni a Consiliului Local Cluj-Napoca, un teren de 30.000 de metri pătrați în zona Lomb, evaluat la 4 milioane de lei. Donat de municipalitate, terenul…
Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 21 decembrie, în zona Cluj Arena, pe strada Splaiul Independenței. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, două dintre acestea fiind avariate puternic…
Asistent universitar la Disciplina Pediatrie III din cadrul Facultății de Medicină dr. Cristina Schnell s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de către Universitatea de Medicină…
(Foto: Sergiu Răzvan – Facebook) Un episod de iarnă lovește România începând de vineri seară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, până duminică dimineaţă, se vor semnala precipitaţii în cea mai…