Acțiunea de demolare a garajelor de cartier din Cluj Napoca se desfășoară în continuare. După ce au primit somaţiile de la Primărie, clujenii şi-au demolat rând, pe rând garajele de cartier. Încă…
Cel mai bogat oraș din România este Ghimbav, din județul Brașov. Este chiar mai bogat decât marile orașe de la noi din țară, cum ar fi București sau Cluj. Are un parc…
Un incendiu puternic s-a produs sâmbătă dimineața la restaurantul Taverna Racilor din Snagov, transmit sursele G4Media. Focul se manifestă la acoperiș și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Nu au fost…
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câştigat un proiect finanţat de către compania Google pentru implicarea sa activă în societate. Proiectul prevede sprijinirea unor tineri cu potenţial, din medii defavorizate, să se…
La aproape patru luni de la despărțirea de U Cluj, Toni Petrea (48 de ani) a vorbit, în exclusivitate pentru iAM Sport, despre motivele pentru care consideră că nu a reușit să…
Unul dintre jucătorii cu experiență de la CFR Cluj nu a mai prins niciun minut în teren de mai bine de un an, dar încasează nu mai puțin de 11.000 de euro…
Viceprimarul Dan Tarcea a declarat că în Cluj-Napoca există în prezent un număr de aproape 300.000 de mașini. Potrivit acestuia, în 30 de ani, numărul mașinilor din oraș a crescut cu 260.000.…