Operatorul aerian Turkish Airlines a crescut numărul zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – Istanbul de la 7 la 9 pe săptămână, prin introducerea a două curse suplimentare, operate în zilele de luni şi…
Consiliul Local Cluj-Napoca urmează să analizeze luni, 12 mai, studiul de fundamentare pentru realizarea unui complex de agrement pe amplasamentul actualului ștrand Grigorescu. Documentul era așteptat cu interes, mai ales că stabilește…
Un accident rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri în comuna Florești. O mașină s-a răsturnat, iar trei tineri au ajuns la spital, scrie Monitorul de Cluj. Potrivit ISU…
Compania de Apă Someș S.A. a semnat contractul de lucrări privind extinderea rețelei de canalizare menajeră pe străzile Albiei, Liviu Rusu și Nicolae Mărgineanu din municipiul Cluj-Napoca. Investiția vizează realizarea unor rețele…
Doi liceeni din Cluj aduc o speranţă pentru nevăzătorii din aeroporturile din America. Selectaţi dintre zeci de mii de participanți din întreaga lume, elevii de clasa a IX-a vor reprezenta ţara noastra…
În ipoteza în care șeful AUR, George Simion, ar câștiga turul II al alegerilor prezidențiale, am putea avea un guvern AUR-POT, după zeci de ani în care executivul de la Palatul Victoria…
Un bărbat şi fiica lui în vârstă de 6 ani au fost atacați de o haită de câini. Tatăl a reuşit să-şi protejeze copilul însă el a fost muşcat de mai multe…