Updated on august 26, 2020 Răzvan Cherecheș, profesor în sănătate publică la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a vorbit despre riscurile reale care vor urma redeschiderii școlilor.
Răzvan Cherecheș, directorul departamentului de sănătate publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, atrage atenția, într-un interviu pentru Libertatea, că purtarea măștilor și păstrarea distanței între elevi vor fi greu de respectat în pauze, dar și că trebuie să ne așteptăm ca din toamnă să fie focare în școli.
Drept urmare, clase și clădiri întregi vor tot fi închise și redeschise după perioade de 14 zile de carantinare.
„Problema mai mare la elevii din ciclul primar, și nu doar la ei, o să fie în pauze. Pauzele reprezintă călcâiul lui Ahile, punctul cel mai vulnerabil din procesul școlar în contextul pandemic. În timpul orelor, profesorii îi pot ține pe copii în bănci, îi pot supraveghea mai ușor, dar în pauze, lucrurile vor scăpa de sub control.
Nu am nici cea mai mică îndoială că vor fi focare, atât în școli, cât și în universități. În România, avem transmitere comunitară masivă. Nici nu se compară cu ce aveam în luna martie.
Pericolul există, dar noi trebuie să găsim metode rapide și eficiente pentru a-i ține în siguranță pe copii și pe părinții lor, cât și pe profesori. Una dintre ele ar fi să testăm copiii și profesorii periodic, o dată la două săptămâni. Din nefericire, noi nu avem o astfel de capacitate de testare. Așa că, la primele simptome, copilul trebuie trimis imediat acasă. Totodată, trebuie izolată întreaga clasă și profesorul.
O să fie închise școlile destul de des. Trebuie să ne așteptăm că vom tot închide și redeschide clase sau chiar școli întregi”