Updated on iulie 4, 2018 Situația politică din România este una explozivă. Și totul se reduce la un simplu vot, dat o dată la 4 ani. Un gest de conștiință care dacă ar fi dat de mai mulți cetățeni nu s-ar mai ajunge la situații de genul, un condamnat penal, Liviu Dragnea, votează modificări la Codul Penal ca să scape de condamnare. Ce este de făcut?
Vlad Andriescu: „Cred că protestele, dacă e să facem o comparație cu fotbalul, sunt o tactică ofensivă după ce ai încasat un gol. Te duci în atac, cu toată forța, încercând să întorci rezultatul. Dacă e să mergem mai departe cu analogia, a fost egalitate la început, după care a tot devenit 3-2, 4-2, 5-2. Răspunsul a fost aceeași tactică ofensivă, dar deja uzată, făcută de o echipă deja obosită. În timp ce adversarul juca tactic impecabil, schimbând din mers sistemul de joc. Aș putea spune că unii au jucat fotbal, alții baschet, acolo unde se întâmplă des să bagi o întreagă echipă diferită în teren în funcție de fază.
Realist, în România, singura forță ofensivă din momentul de față a mai rămas președintele. Vorbim de șanse reale, nu de idealuri. În fața atacurilor, răspunsul a fost la președinte. Dar el a fost mereu în defensivă, să ne-nțelegem.
Adevărul e că singura șansă de răspuns în momentul de față nu sunt polarizările de pe Facebook. E ușor să-i acuzi pe cei care nu au ieșit la vot. Da, ar fi trebuit să iasă mai mult și ar trebui să ne pese mai mult. Anyway. Jucăm cu armele pe care le avem. Șansele, din punctul meu de vedere, sunt la alegerile. De orice fel. Europarlamentare, parlamentare, prezidențiale. Pentru că putem fi cu toții experți, iată cum văd eu lucrurile. Și da, urmează o perspectivă cinică, nu romanțată.
1. La prezidențiale nu se discută, există o singură opțiune de susținut și aia e Klaus Iohannis. Și vorbim aici de toate partidele care cred că fac opoziție. Dacă voi vedea un candidat separat de pe la USR sau România Împreună nu-mi va rămâne decât să trag concluzia că suntem imbecili.
2. Dacă la alegerile următoare parlamentare voi vedea USR separat, România Împreună pe listă proprie și PNL în barca lui, atunci voi trage din nou concluzia că suntem imbecili și nu înțelegem lupta asta. Bine, tati, am înțeles că e cu orgolii în fiecare partid, dar dacă PSD-ul, cu ditai organizația, știe să-și împartă interesele și nevoile, reușim și noi, nu? Un minister în dreapta, un altul în stânga, ne aranjăm cumva. Da, știu că pare că sună ca și cum e aceeași învârteală ca și la PSD, dar să ne uităm după niște schimbări reale, fără idealizări.
3. Știu că nu convine multora, dar UDMR-ul trebuie să fie convins cu ceva. Și da, nu faci treabă dacă nu-i ai pe ei acolo. Aia e, așteptăm un alt partid. Până una alta trăim cu partidul ăsta care-și vede interesele foarte bine și se pliază după vânt. Că vorba aia, au și ei niște proiecte de trecut prin Parlament și nu le convine să fie partidul ăla cu 6% care aruncă proiecte în eter. Oferă-le ceva, naibii, ungurilor și ai 6% de la ei.
4. Degeaba țipi pe Facebook dacă tu în teritoriu abia stai. Evident că în cazul unor alegeri vor fi niște efuziuni mai ample decât astăzi, pentru că va exista perspectiva reală a schimbării. Dar, în afară de PNL, iar aici scârțâie leadership-ul, nu teritoriul, avem niște partide fantomă prin țară. Și urmează nucleara din acest status: indiferent dacă vorbim de USR sau de România Împreună, eu m-aș duce după pactul cu diavolul.
Divide et impera, tati. Poate iese, poate nu. Poate astfel de negocieri s-au purtat. Sau poate sunt eu naiv. Dar m-aș duce mâine după Chirica de la Iași. O da, e mizerabil și are și el învârtelile lui acolo. Dar e o voce anti Dragnea, dar care mâine s-ar întoarce în PSD. Bineînțeles, nu e compatibil ideologic veți spune. Who cares? Reușește mâine un primar puternic dintr-un județ important să-ți atragă masă de votanți? Reușește. I-a făcut cineva dintr-un alt partid o propunere serioasă? O negociere adevărată, din aia pe „ce vrei tu de la noi, ce vrem noi de la tine”, nu pe idealuri.
Continuând această argumentație, voi știați că Emil Boc e din PNL? Mă, eu tot aud lucruri despre Cluj. Am și fost pe acolo. Nu sunt din armata de lăudători, că mai sunt multe lucruri rele pe acolo. Dar din punctul meu de vedere Boc, fie prin decizie proprie, fie nu, e total inexistent la nivel național ca voce a PNL-ului. Really, am căutat pe Google să mă asigur că omul nu a ieșit din partid și e vreun independent.
Ăștia doi sunt numele mari, să zicem, dar fiecare județ are niște puncte de inflexiune. Nu vorbesc de județe baroniale, cum ar fi Vrancea, acolo e imposibil să te lupți așa. Dar identifică oameni cu potențial și crește-i județ cu județ. Sau fură-i.
Btw, mișcarea Vlad Voiculescu, candidat la Primăria București, mi se pare de manual. Vezi Băsescu la primăria București.
5. Conferințe de presă anunțate în fiecare fucking zi. Nu (numai) statusuri pe Facebook. Să iasă Cioloș să dea din gură zilnic. Să iasă frumos, organizat, Dan Barna să dea declarații. Că până una alta, din păcate, Barna rămâne celebru după momentul în care un reporter de la ProTV l-a întrebat, în direct, cine e, după ce omul dăduse declarații. „Dan Barna, președinte USR”, a spus omul spășit. Or fi destul declarații pe holurile Parlamentului, dar o faci organizat, să vină frumos televiziunea.
Ce vreau eu să zic? E bine că protestăm. Dar cum am mai zis, asta nu e o strategie, ci doar o tactică. Dacă lupți cu Machiavelli, lasă piesele de Lego acasă. Și asta nu e o lecție de superioritate, ci modul în care văd lucrurile așezate simplist într-un status de Facebook.