Cluj. Situatie dramatica in spitale: „Avem asistente care pe fondul epuizării fizice si psihice, efectiv cad de pe picioare in timpul activitatii”

Updated on aprilie 8, 2015 Lipsa personalului din spitale cauzată de plecările masive ale românilor care își caută un trai mai bun în spitale și azile din străinătate, face ca unitățile medicale din România să devină adevărate locuri de chin pentru angajații din sistemul sanitar care încă nu și-au luat lumea în cap, spre țările vestice.

La o simplă discuție cu liderii sindicali SANITAS, acestora le este imposbil să spună în care spital din Cluj-Napoca e lipsa mai mare de personal.

„E greu de făcut o astfel de clasificare. Peste tot e nevoie de oameni, schemele sunt incomplete în toate spitalele, pentru că posturile încă nu au fost deblocate și nu s-au făcut angajări.

La Spitalul de Copii, de exemplu e o lipsă foarte mare de personal, la Spitalul de Urgență, de fapt, peste tot. Este o lipsă foarte mare și în ceea ce privește îngrijitorii. vă dau un exemplu, la Spitalul de Boli Infecțioase, s-au deblocat posturi pentru îngrijitoare, sunt posturi, dar nu vine nimeni să se prezinte la concurs, pentru că nimeni nu se angajează pe așa salariu mic.

Îngrijitoarea îngrijește bolnavii, face curățenie, spală, face tot ce e nevoie”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei, Maria Bizo, vicepreședinte SANITAS Cluj.

Tot când vine vorba de personal prea puțin, cei care apără drepturile angajaților din sănătate spun că din cauza suprasolicității, multe asistente se îmbolnăvesc și sunt nevoite să stea în concediu medical.

„Avem colege care pe fondul epuizării fizice și psihice, efectiv cad de pe picioareîn timpul activității. Sunt situații când pe acest fond de deficit în spitale, asistenta medicală face și activitatea de asistentă medicală, și de infirmieră și câteodată și de îngrijitoare de curățenie, ceea ce este inadmisibil”, a declarat Ștefan Roman, președintele SANITAS Cluj.

După 40 de ani de muncă, salariu de 650 de lei

Anomaliile din legea salarizării personalului sanitar au făcut ca asistenții, infirmierii, brancardierii sau îngrijitorii să nu mai aibă parte de sporuri, astfel că li s-a tăiat inclusiv sporul de vechime.

„Sunt persoane care după 41 de ani de muncă acum au rămas cu salariul minim pe economie, și-au pierdut sporul de vechime și după ce li se trag contribuțiile sociale, rămân în mână cu 650 de lei. Sunt persoane care acum au ieșit a pensie și după 34 de ani de muncă au o pensie de 500 de lei.”, a mai spus Maria Bizo.

Sindicaliștii mai spun că ei nu solicită doar drepturi pentru angajați, ci și finanțare pentru spitale, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să meargă de acasă cu plasa de medicamente în spital.

Advertisements
error: Content is protected !!