Anul acesta, odată cu deschiderea de noi tronsoane de autostradă, România va depăși record după record în materie de cel mai lung traseu neîntrerupt de șosea de mare viteză. În această vară, odată cu finalizarea lotului 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0) și a tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), va rezulta un traseu de la Craiova la Constanța de circa 475 de kilometri, peste recordul actual de 250 de kilometri de autostradă continuă, transmite economica.net.
„În anul 2025, vom realiza 𝗠𝗶𝗰𝗮 𝗨𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿𝗮̆, ceea ce înseamnă că vom uni Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova la nivel de autostradă, putând să circulăm neîntrerupt pe drum de mare viteză, cel puțin, pe axele:
– Craiova – Pitești – București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău (575 km)
– Constanta – București – Pitesti – Craiova (475 km)
– Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești – București – Constanța (506 km)”, estima la începutul anului secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Prima axă deschisă din cele trei va fi Constanța – Craiova. Și asta pentru că, în pachetul de inaugurări de primăvară – vară, este prevăzut lotul 3 al A0 Sud, construit de Aktor, cât și restul tronsonului 4 al DEx12, realizat de UMB.
Pe 14 aprilie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a fost pe 𝗧𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹 𝟰: 𝗖𝗼𝗹𝗼𝗻𝗲𝘀𝘁𝗶 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 al 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗘𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 DEx12, pentru a verifica evoluția lucrărilor pe restul kilometrilor rămași spre finalizare.
DEx12, în pachetul de inaugurări de primăvară – vară
„Este vorba despre diferența de 12 km de drum expres cuprinsă în continuare de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București – Pitești A1, care fac parte din 𝗽𝗮𝗰𝗵𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮̆𝘃𝗮𝗿𝗮̆ – 𝘃𝗮𝗿𝗮̆ de drumuri de mare viteză pe care le dăm în trafic în prima parte a anului acesta”, a explicat oficialul de la Transporturi.
La sfârșitul anului trecut au fost dați în trafic aproximativ 20 kilometri din cei 32 kilometri aferenți Tronsonului 4 din DEx12 cuprinși între Colonești și nodul rutier Albota.
„Având în vedere mobilizarea foarte bună a antreprenorului, estimez ca termen de dare în trafic prima parte a sezonului estival”, a mai spus luna aceasta oficialul de la Transporturi.
La sfârșitul lunii martie, același secretar de stat anunța începerea lucrărilor de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud. Acesta își menține estimarea conform căreia lotul care închide semicercul A0 pe sud va fi gata în mai.
Și Asociația Pro Infrastructură (API) estimează că vom putea circula de la Craiova la Constanța doar pe drum expres și autostradă la începutul lunii iunie 2025. Și asta pentru că, potrivit estimărilor API, ultima secțiune a Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești rămasă de construit, între nodurile Albota (DN65A) și Oarja – Catanele (Autostrada A1), are șanse foarte mari să fie inaugurată la începutul lunii iunie.